Notizie

LEGIUNE 2.0 - VARIANTA SOFT: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXIV-a după Rusalii

Evanghelia de duminica trecută ne descria câteva dintre simtomele ce trădează prezența celui rău și care s-ar putea rezuma în mare parte la opusul normalității: dacă e normal să traiești în casă, cel aflat sub influența celui rău trăiește în morminte și deci, cumva în permanenta umbră a morții; dacă e normal e să fii îmbrăcat, cel posedat este despuiat; dacă în viața normală ai niște limite și niște bariere, și interioare și exterioare, cel îndrăcit înspăimânta întreg teritoriul și nici măcar lanțurile nu reprezintă opreliști pentru el.

FINAL DE LEGIUNE: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXIII-a după Rusalii

De ce să nu recunoaștem, cu toții avem un frison de neliniște atunci când ne gândim sau vorbim de puterea întunericului. Evanghelia de astăzi descrie teribila putere a răului cu amănunte care nu sunt menite să ne liniștească. În primul rând numele este legiune, iar o legiune romană de exemplu era formată din aproximativ 6.000 mii de soldați. Ne putem ușor imagina așadar forța letală a unei asemenea formațiuni, cu atât mai mult cu cât se aplică unei realități spirituale: în fața ei, orice umană rezistență este spulberată.

Umila realitate a seminței: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXI-a după Rusalii

O sămânță e o minusculă realitate. Ea însă vorbește despre un viitor ce ni se revelează doar în măsura în care știm să așteptăm, să îngrijim, să avem încredere. Sămânța de muștar e departe de măreția arborelui; cea de grâu, săracă pe lângă bogăția holdei; cea a florilor modestă față de armonia și eleganța grădinilor. În ochiul Semănătorului, însă, ele sunt purtătoarele unei promisiuni și ale unei speranțe de netăgăduit. Isus, în evanghelia de astăzi, folosește tocmai această imagine pentru a ne vorbi de felul în care Dumnezeu sădește Cuvântul în sufletele noastre.

320 de ani de la hotărârea unirii cu Roma a Bisericii Românești din Transilvania

Pentru a discuta chestiunea integrării religioase a românilor ardeleni sub autoritatea Sfântului Scaun al Romei, mitropolitul Atanasie Anghel a convocat în anul 1698 Sinodul de la Alba Iulia. Pe 7 octombrie 1698 sinodul împreună cu mitropolitul Anghel a adoptat formularea „Noi, Vlădica, Protopopii și Popii Bisericii Românești dăm știre tuturor că de bună voia noastră ne unim cu Biserica Romei și ne mărturisim mădularile acestei Biserici Sfinte a Romei”. Actul Unirii cu Biserica Romei a fost semnat de întreg sinodul și întărit cu sigiliul Mitropoliei de Bălgrad (Alba Iulia).

Un Dumnezeu care plânge împreună cu noi: Meditația PS Claudiu la Duminica a XX-a după Rusalii

Evanghelia de astăzi este prețioasă pentru viața noastră spirituală deoarece ne învață un aspect esențial al îndurării lui Dumnezeu pe care îl ignorăm de multe ori: acela al emoției, al compasiunii. Suntem obișnuiți poate și noi, ca și mulți credincioși, să ne gândim la îndurare, la milostenie ca și la ceva ce ne este distribuit într-un mod tehnic și distant, atunci când cerem și ne rugăm și noi destul de utilitaristic, ca și când am merge la un distribuitor de mărfuri.

MILOSTIVI CA ȘI EL: Meditația PS Claudiu la Duminica a XIX-a după Rusalii

(Duminica predicii de pe câmpie)

Pr. Cristian Crișan, coordonator pentru greco-catolicii români din Italia

Conferința episcopală italiană (CEI) l-a numit pe pr. Cristian Dumitru Crișan coordonator național pentru pastorația greco-catolicilor români din Italia. Numirea a venit în urma adunării Consiliului permanent al CEI (24-26 septembrie 2018).
Cetatea Vaticanului – A. Dancă

27 septembrie 2018 – Vatican News. Credincioșii greco-catolici români prezenți în Italia au un coordonator național recunoscut oficial de Biserica catolică din Peninsulă: este pr. Cristian Dumitru Crișan, din clerul arhieparhiei de Făgăraș și Alba-Iulia a Românilor.

Mesajul PF Cardinal Lucian la împlinirea a 250 de ani de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Inochentie Micu-Klein

În seara zilei de 23 septembrie 2018, începând cu ora 18.00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră din Blaj a avut loc o manifestare comemorativă în memoria Episcopului Ioan Inochentie Micu-Klein, prilejuită de împlinirea a 250 de ani de la trecerea sa în veșnicie.

Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a dat citire mesajului Preafericirii Sale Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică:

Preacucernici Părinți,

Iubiti credinciosi,

CHEMAREA DIN ABIS: Meditație PS Claudiu la Duminica a XVIII-a după Rusalii

Există un înainte și un după în experiența de astăzi a lui Petru. Iar ceea ce se schimbă este diferența de percepție.

Meditația PS Claudiu la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Trei lucruri cere Isus oricărui ucenic, de ieri sau de azi: să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-l urmeze.

Pagini

Vai a inizio pagina