“Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa...” (Lc. 8, 5)
În duminica a XXI-a după Rusalii (a Pildei Semănătorului și a Sfinților Părinți de la sinodul al VII-lea de la Niceea), sămânța cuvântului divin a răsunat din nou în limba română în Vatican. Asociaţia "Inocenţiu Micu Klein" a credincioşilor greco-catolici români din Italia a organizat astăzi, 16 octombrie 2016, celebrarea liturgică lunară în „Cappella Ungherese” din Bazilica Sfântul Petru.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părintele Valentin Marcu, președintele Asociației, iar răspunsurile au fost date de studenții Daniel Cristea și Ioan - Ștefan Dumitraș, alumni ai Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma.
În predica sa, Părintele Valentin a explicat credincioșilor prezenți importanța curățirii inimii pentru cultivarea seminței cuvântului Domnului. Acest cuvânt divin poate fi primit doar prin dialogul sufletului cu Dumnezeu, un dialog care își are începutul în ascultare. Doar astfel ne “este dat să cunoaștem tainele Împărăției lui Dumnezeu”. (Lc. 8, 10)
Conștientizarea primirii seminței în Taina Sfântului Botez este primul pas în misiunea rodirii sufletești. Însă nu și singurul. Creșterea credinței și maturizarea acesteia în grădinile sufletelor noastre, asemănate cu “pământul bun” (Lc. 8, 15) este deosebit de importantă, transformându-ne în semănători. Iar această transformare, atrage după sine și o misiune: aceea de a cultiva viețile celor din jurul nostru, sufletele celor cu care intrăm zilnic în contact.
Așadar, trebuie să luptăm împotriva ispitelor și păcatelor, să curățăm inima și să ne pregătim prin Taina Sfintei Spovezi pentru primirea seminței Vieții. Pentru că doar o inimă curată, un suflet purificat, poate asculta Cuvântul Domnului, având certitudinea că acesta va încolți și va rodi la vremea potrivită.
“Pentru că, cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17, 8)
Ioan - Ștefan Dumitraș și Daniel Cristea