UN FOC CE DĂRUIEŞTE: Meditaţia PS Claudiu la Duminica Coborârii Sfântului Spirit

Adevărata lumină a vieţii noastre vine de la Dumnezeu. Un adevăr perceptibil de-a lungul istoriei umane, de-a lungul întregii Sfinte Scripturi şi care astăzi este împlinit: limbi de foc luminează capetele apostolilor şi înflăcărează cuvintele lor. Un dar, cel al Spiritului Sfânt, ce nu este rezervat doar apostolilor, ci tuturor celor care îl doresc. Însă doar dacă îl doresc… Fiindcă Dumnezeu respectă atât de mult libertatea umană, încât nu intră niciodată cu forţa în sufletul omului. Nici măcar cu darurile sale. Pare de multe ori ciudată întrebarea lui Isus din Sfânta Scriptură: “Vrei să fii sănătos?”. Cum să nu dorească cineva să fie sănătos?!? Ei bine, realitatea demonstrează că nu toţi oamenii doresc însănătoşirea, nici lumina, nici adevărul. Fiindcă mulţi şi-au construit un sistem pe care îl cunosc şi care funcţionează, la care nu sunt dispuşi să renunţe. Un sistem în care bolile, defectele sau chiar viciile sunt cosmetizate şi justificate. Iar când lumina Spiritului Sfânt ne arată realitatea aşa cum este cu adevărat, de multe ori preferăm să tragem storurile ferestrelor sufletului nostru, pentru a nu fi nevoiţi să ne schimbăm. Când Isus îi spune tânărului bogat: “un singur lucru îţi mai lipseşte: vinde tot ce ai, dă săracilor şi vino de-mi urmează”, acesta se îndepărtează întristat, fiindcă are un sistem prea complex şi prea înrădăcinat pentru a mai fi liber de a schimba ceva. Aceasta este adevărata paralizie, adevărata incapacitate de mişcare.

În evanghelia de astăzi îl vedem pe Isus în picioare, strigând precum Înţelepciunea: “Dacă însetează cineva, să vină la mine şi să bea!” Din nou acest “dacă”, ce face referinţă la libertatea şi disponibilitatea noastră. Suntem cu adevărat însetaţi? Dorim apa dătătoare de viaţă? Nu e atât de evident pe cât pare… Deja analizând grupurile de persoane care ascultă cuvântul lui Isus vedem acest lucru. Mulţimea e împărţită: unii sunt înflăcăraţi, admiţând că este Cristos sau un prooroc cel din faţa lor, alţii fac loc dubiilor. Paradoxal, tocmai slugile trimise de farisei să-l aresteze, simt puterea cuvintelor lui Isus: “Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om”. Iar arhiereii, care ar fi cei mai în măsură să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu, îi cataloghează drept blestemaţi pe cei ce urmează Domnului. În sfârşit Nicodim, chiar fariseu fiind, dar însetat de adevăr, încercă să mărturisească despre Lumină, însa este apostrofat: “Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc”. O zicală spune că nu există orbire mai mare decât a celui ce nu vrea să vadă. Fariseii sunt orbiţi de ura lor şi nu realizează că Iona proorocul e tocmai din Galilea. Evanghelia continuă spunându-ne că fiecare s-a dus la casa sa. Casa este locul în care ne naştem, în care trăim, în care întâlnim părinţii noştri, rudeniile noastre. Fiecare se duce acolo unde se simte acasă. Fiecare merge la cel pe care îl consideră tată. Fariseii trăiesc în minciună şi în casa tatălui minciunii, această lume. Isus ne cheamă să ieşim din lume, chiar dacă trăim în lume şi să mergem după El, înspre Casa Tatălui Ceresc. El nu are casă în această lume: “Fiul omului nu are unde să-şi plece capul”. Casa lui este sânul Tatălui înspre care ne conduce şi pe noi.

Astăzi, în sărbătoarea Rusaliilor, primim darul ce ne face pe deplin fiii lui Dumnezeu. Avem un Tată şi avem o Casă, alta decât cea în care locuim în această lume. Isus este lumina noastră înspre Casa Tatălui, iar Spiritul Sfânt, focul ce ne înflăcărează inimile şi ne umple de toate darurile Cerului, pentru ca în chiar mijlocul acestei lumi, Vale a lacrimilor, bucuria noastră să fie deplină!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Io 7,37-53; 8,12

În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Isus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Spiritul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Spiritul, pentru că Isus încă nu fusese preamărit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Cristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Cristos? N-a zis, oare, Scriptura că Cristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit Isus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
Sursa: e-communio.ro