Inima lui Dumnezeu, comoară a inimii noastre! Meditația PS Claudiu la Duminica lăsatului sec de brânză

Duminica izgonirii lui Adam din Rai

“Fățarnic” sau “ipocrit” în limba greacă înseamnă “cel ce răspunde” sau “cel ce dă replici” și era folosit pentru a desemna actorii unui teatru. Dacă înțelegem asta, pătrundem mai bine profunzimea cuvintelor lui Isus: “atunci când postiți, nu fiți fățarnici, nu jucați teatru. Nu folosiți o mască sau o altă față”. Masca este specifică teatrului sau carnavalului și acolo are un rol bine definit. Din păcate însă, există ispita constantă de a transforma întreaga noastră viață într-un teatru.

Suntem la începutul Postului Mare. Iar în această importantă perioadă a anului liturgic, cea mai întâlnită practică este cea a abținerii de la mâncare. Cu rol de mortificare, de sacrificiu, de jertfă, postul există în toate marile tradiții religioase. Vechiul Testament prescrie cu precizie perioada și tipurile de post. În Noul Testament îl vedem pe Isus postind 40 de zile, iar pe apostoli începând și ei să postească după Înălțarea la ceruri a Mântuitorului.

Cu toate acestea, practica postului poate ascunde și capcane. Una este cea a mândriei. Atunci când postim ne putem simți în regulă cu noi și cu Dumnezeu. Fariseul spune: “Doamne îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți... Postesc de două ori pe săptămână”. Dumnezeu însă nu pare să prețuiască un astfel de post.

Dacă citim cu atenție Sfânta Scriptură, observăm că profeții sunt destul de critici în privința postului clasic. Tocmai fiindcă poate ascunde această capcană a mândriei. Ne putem simți mai puternici, mai drepți, mai vrednici. Proorocul Isaia spune: “Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioși cu pumnul... Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul își smereşte sufletul său? Să-și plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l”. (Isaia 58, 4-7)

Primele trei duminici din Triod ne-au învățat că orice lucru bun trebuie să ducă la o mai mare iubire de Dumnezeu și de aproapele. Dacă împlinește acest lucru, postul e un lucru sublim. Dacă în schimb postul vă pune pe un piedestal de unde să priviți în jos înspre aproapele vostru, la nimic nu vă folosește. Când renunțăm la ceva, că e vorba de mâncare, de obiceiuri rele, de pofte, nu o facem ca scop în sine, ci pentru ca asta să ne apropie mai mult de Dumnezeu și de aproapele. Renunțăm la mâncare pentru a trăi pe propria piele realitatea vocației noastre de creștini, descoperind că nu doar cu pâine trăiește omul. Viața noastră este menținută de Dumnezeu: mâncarea este doar un semn al acestui adevăr. Chiar și în momentul în care nu vom mai putea mânca, în care suflul vital va părăsi încet-încet trupul nostru fizic, viața noastră va continua să existe în Dumnezeu, într-o nouă formă, misterioasă, dar nu de aceea mai puțin reală. Isus ne-o promite, iar Maica Sfântă și sfinții ne-o demonstrează de două mii de ani încoace. Postul Mare este cea mai propice perioadă în care putem să ne întărim în acest adevăr, experimentând prin renunțările noastre o “mică moarte” și, concomitent, o mare încredere în Dumnezeu cel ce ne dăruiește viața.

Putem deci trăi Postul Mare ca pe un exercițiu și o pregătire pentru adevărata viață. Sau, putem să jucăm doar teatru: în Postul Mare și în viața noastră, încercând să impresionăm pe cei din jur, făurindu-ne o mască și un personaj. Dacă interpretăm bine rolul, putem chiar primi aplauze la scenă deschisă, putem deveni vedete de cartier. Însă atunci când ultima cortină va cădea și măștile vor pieri, atunci și doar atunci actorii acestei vieți își vor primi aplauzele care contează cu adevărat. Până atunci însă, spectacolul poate continua...

PS Claudiu

Episcopul Curiei

Ev Mt 6,14-21

De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Sursa: e-communio.ro