Notizie

VENIND, ÎL VOI VINDECA? Meditația PS Claudiu la duminica a IV-a după Rusalii

Capitolul 8 al Evangheliei Sfântului Matei, din care face parte și fragmentul pe care tocmai l-am ascultat, începe cu două vindecări. Prima este cea a unui lepros, a doua este cea a sutașului de astăzi. Vindecarea de lepră, această boală nemiloasă care distruge frumusețea trupului uman este un punct de plecare pentru înțelegerea unei lepre mult mai periculoase, aceea a sufletului, care se naște din lipsa de credință.

OCUPAȚI ȘI PREOCUPAȚI: Meditația PS Claudiu la Duminica a III-a după Rusalii

(Duminica Predicii de pe munte)

Ţara celor mici şi neînsemnaţi - Meditaţia PS Claudiu la Duminica a II-a după Rusalii

(A Chemării primilor apostoli)

Iată faimoasa Galilee a neamurilor, acolo unde după Înviere Isus îşi aşteaptă apostolii! Galileea în care totul începe prin chemarea primilor ucenici, aşa cum vedem în evanghelia de astăzi, Galileea în care totul se împlineşte prin întâlnirea ucenicilor cu Maestrul înviat şi de unde porneşte misiunea apostolilor înspre toate neamurile.

CHEMAȚI LA EROISM! - Meditația PS Claudiu pentru Duminica I după Rusalii

(Duminica Tuturor Sfinților)

UN FOC CE DĂRUIEŞTE: Meditaţia PS Claudiu la Duminica Coborârii Sfântului Spirit

Adevărata lumină a vieţii noastre vine de la Dumnezeu. Un adevăr perceptibil de-a lungul istoriei umane, de-a lungul întregii Sfinte Scripturi şi care astăzi este împlinit: limbi de foc luminează capetele apostolilor şi înflăcărează cuvintele lor. Un dar, cel al Spiritului Sfânt, ce nu este rezervat doar apostolilor, ci tuturor celor care îl doresc. Însă doar dacă îl doresc… Fiindcă Dumnezeu respectă atât de mult libertatea umană, încât nu intră niciodată cu forţa în sufletul omului. Nici măcar cu darurile sale.

Fericiții Episcopi martiri greco-catolici români

Astăzi, 2 iunie, Biserica îi sărbătorește pe Fericiții Episcopi martiri greco-catolici români, uciși din ură față de credință, beatificați în urmă cu un an de către Papa Francisc pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Biografii sintetice, elaborate pe baza informațiilor cuprinse în lucrarea POSITIO super martyrio, prin care s-a argumentat la Roma martiriul celor șapte episcopi greco-catolici.

1. Scurtă biografie a Episcopului Vasile Aftenie

ÎN CĂMARA DE TAINĂ: Meditația PS Claudiu la duminica a VII-a după Paști

DUMINICA a VII-a după Paști

MĂRTURISITORI AI LUMINII! Meditația PS Claudiu la Duminica a VI-a după Paști

(Duminica Orbului)

CINE NE VA DESPĂRȚI? Meditația PS Claudiu la Duminica a V-a după Paști

(Duminica Samarinencei)

Unul dintre primele trei momente în care apa joacă un rol central în evanghelia după Ioan este cel din fragmentul pe care astăzi îl medităm. Celelalte două se petrec în Cana Galileii, la nunta la care Isus transformă apa în vin și la scăldătoare Vitezda, cea în care se învredniceau de vindecare cei ce intrau după atingerea apei de către un înger. În pericopa de astăzi o samarineancă, ce ne reprezintă de fapt pe toți, caută zi de zi o apă dătătoare de viață ce să-i aline setea și să-i dăruiască plinătate.

OAMENI PENTRU OAMENI: Meditația PS Claudiu la Duminica a IV-a după Paști

Ce loc simbolic această scăldătoare a oilor! Astăzi când suntem în epoca imaginilor, ar merita să facem un exercițiu de imaginație pentru a surprinde atmosfera: sute sau poate mii de ochii scrutând cu avidă atenție cea mai mică mișcare a apei; mușchi încordați, tensionați, precum cei ai unui animal de pradă gata de atac, pregătiți să zvâcnească înspre apă la primul semn; curioși ce privesc mai de la distanță pentru a prinde învălmășeala generală și momentul miracolului, liberi să-și dea cu părerea și să analizeze. Ei bine, în toată această atmosferă să spui: "Doamne nu am om"?!?

Pagini

Vai a inizio pagina