Este a doua oară când Isus le vorbește ucenicilor despre patima și moartea Lui. Prima dată o face după mărturisirea lui Petru: “Tu ești Cristosul”. Știm cum decurg lucrurile: Isus le cere să nu spună nimănui, le vorbește apoi despre suferințele care-l așteaptă, iar Petru îl ia deoparte pentru a-L convinge să aleagă o altă cale. Astăzi Isus vorbește a doua oară, după vindecarea tânărului posedat de un demon mut și surd. Cum reacționează ucenicii? În primul rând evanghelia ne spune că aceștia nu înțelegeau și se temeau să-l întrebe.
”Lucrătoarele Misionare ale Neprihănitei” în colaborare cu Asociația Inocențiu Micu Klein oferă prânzul persoanelor care se găsesc în condiții dificile într-un restaurant din Roma.
Pentru servirea mesei de prânz la restaurant este obligatorie respectarea regulilor de protecție sanitară și a prevederilor legale în ceea ce privește măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei Covid-19.
În prima duminică din Post ne-am adus aminte de darul primilor pași înspre Isus. Astăzi, evanghelia ne îndeamnă să dăruim și altora ceea ce noi am primit. De fiecare dată când celebrăm Sfânta Liturghie auzim cuvintele preotului: “pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm”. Suntem astfel invitați să mergem pe urmele Fiului lui Dumnezeu, fără a-i uita pe semenii noștri. Chemarea noastră nu este un privilegiu care ne izolează de ceilalți.
Locuitorii din Ninive sau cananeanca de astăzi sunt exemple ale unor oameni care reușesc să anticipeze sau chiar să modifice un plan al Providenței. Oameni care se agață cu disperare de indurarea lui Dumnezeu fiind conștienți pe de o parte de nevoia lor. Pe de altă parte dovedesc o încredere de neclintit în atotputernicia și îndurarea lui Dumnezeu.