Colegiul Pontifical ”Pio Romeno” din Roma în audiență la Papa Francisc

”Casa voastră să fie un cenaclu în care Spiritul Sfânt să formeze misionari de speranță, purtători molipsitori ai prezenței Celui înviat, curajoși în creativitate și niciodată descurajați în fața problemelor și a lipsei de mijloace”: este urarea pe care papa Francisc a adresat-o comunității Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” din Roma, primită în audiență vineri, 5 mai 2017, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, cu ocazia împlinirii a 80 de la înființare.

ATINGÂND VIAȚA: Meditația PS Claudiu la Duminica a III-a după Paști

(Duminica Mironosițelor)

CA UN VÂNT DE PRIMĂVARĂ... Meditația PS Claudiu la Duminica a II-a după Paști

(Duminica Tomii)

Pastorala Preafericirii Sale Cardinal Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2017

Cardinal † Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

Scrisoarea Pastorală a PS Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului

Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea
(Io 16,33)

Dragi credincioşi,

Cristos a Înviat!

FOTO: Sfânta Liturghie celebrată de PS Claudiu în Bazilica Sfântul Petru din Roma

În sâmbăta Sfântului și dreptului Lazăr, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altare della Cattedra, în Bazilica Sfântul Petru din Roma. Evenimentul prilejuit de vizita seminariștilor blăjeni în Cetatea Eternă și de aniversarea a 80 de ani de existență a Colegiului Pontifical Pio Romeno, a început la ora 10 (ora Italiei).

AMINTINDU-NE PARADISUL: Meditația PS Claudiu la Duminica a VI-a din Post

(Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim)

COMUNICAT: Celebrare în Bazilica Sfântul Petru din Roma

Credincioșii care doresc să participe sâmbătă, 8 aprilie, la Sfânta Liturghie celebrată de către Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, în Bazilica Sfântul Petru din Roma, sunt rugați să se găsească la orele 08.50 în fața Congregației pentru Doctrina Credinței (Piazza del Sant’Uffizio, 11), pentru a putea intra cu grupul în Bazilică.

Colegiul Pontifical Pio Romeno

Sursa: pioromeno.com

POTIRUL CELOR DINTÂI: Meditația PS Claudiu la Duminica a V-a din Post

Prin ceea ce spune, Isus pare să ceară de cele mai multe ori lucruri imposibile sau în orice caz greu de înțeles și greu de urmat. Atunci când legea lui Moise cerea ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, să-ți iubești aproapele și să-ți urăști dușmanul, ce reacție putea provoca în sufletul ascultătorilor apelul Mântuitorului la iubirea dușmanilor? Cum răsună aceste cuvinte în sufletul nostru, atunci când cineva drag, cineva din familie sau dintre prieteni suferă din cauza unor oameni răi?

Reculegere spirituală la Ariccia

Continuând inițiativa începută în anul 2016, Asociația “Inocențiu Micu – Klein” a credincioșilor greco-catolici români din Italia, a organizat a treia reculegere spirituală de la înființare. Ieșirea din cotidian favorizează apropierea de Dumnezeu și pregătirea spirituală din timpul Postului Mare.

Locația aleasă a fost Ariccia, Casa Divin Maestro, un centru de reculegeri spirituale al Familiei Pauline situat pe malul lacului Albano. Casa Divin Maestro a fost gazda exercițiilor spirituale pentru Papa Francisc și Curia Romană la începutul lunii martie a anului în curs.

Pagini

Vai a inizio pagina