PREA MICI PENTRU A VEDEA: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXXII-a după Rusalii

(Duminica lui Zaheu)

Aparent, Zaheu nu este un nevăzator, la fel ca orbul din Ierihon. Doar aparent, fiindcă evanghelia ne spune că nu reușea să-l vadă pe Isus din cauza micimii lui. Pe de altă parte doar când Fiul lui Dumnezeu intră în casa lui el se descoperă fiu și îi vede cu adevărat pe cei din jur ca și frați. De aceea, spre deosebire de bogatul nemilostiv care rămâne orb față de Lazăr pâna la sfârșitul vieții, Zaheu își împarte averea cu cei săraci și cu cei pe care îi păgubise prin lăcomia lui. Își recapată vederea și își recapătă statura de fiu. Nu mai are nevoie să se urce într-un copac pentru a-l vedea pe Dumnezeu. Ca fiu, stă la masă cu El, gustând din banchetul comuniunii și al bucuriei.

Isus cunoaște numele nostru și deci identitatea noastră. Ne primește pe fiecare dintre noi așa cum suntem și ne dăruiește o demnitate nouă: aceea de fii. Că ne numim Zaheu sau Bartimeu sau Maria-Magdalena, suntem cu toții chemați la prietenia Domnului nostru. Deși pe urmele fiului risipitor am vrea să fim măcar slugi în Casa Tatălui, El ne numește prieteni. Fratele Mihai din Prilog, vorbind despre această imensă demnitate pe care o primim spunea: “Suntem făcuți din nimic și meniți să împărățim veșnic împreună cu Cristos”.

Biserica ne propune trei evanghelii consecutive: cea a celor zece leproși, a orbului din Ierihon și cea de astăzi a lui Zaheu, pentru a înțelege că și noi suntem bolnavi, orbi și mici de statură. Prin urmare avem o nevoie vitală de întâlnirea cu Isus, de atingerea lui, de a-l avea în casa sufletului nostru. Lumina vestită în Duminica de după Botezul Domnului luminează toate zonele din viața noastră aflate sub stăpânirea întunericului și ne scapă de lepra păcatului, ce descompune viața noastră, de orbirea sufletului ce ne ține la margine de drum și de micimea noastră ce ne separă de Dumnezeu. Vindecările noastre se împlinesc în mântuire, ce înseamnă comuniune și viață veșnică în Împărăția cerurilor. Înțelegem că nu mai e definitivă casa în care locuim pe acest pământ, ci doar un simbol al comuniunii depline care ne așteaptă în Casa Tatălui. Averile noastre terestre devin un palid semn al adevăratei moștenirii pe care Dumnezeu a pus-o deoparte pentru fiecare dintre noi. Și pe care o primim atunci când ne descoperim fii în Cristos și frați împreună cu toți semenii noștri.

Lumina vestește noua Împărăție. Să o primim, să o păstrăm în suflete și să o vestim fraților noștri: “pocăiți-vă caci s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”

PS Claudiu

Episcopul Curiei

Ev Lc 19,1-10

În vremea aceea, pe cand trecea Isus prin Ierihon, un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai-marele vameşilor şi era bogat, căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Isus, privind în sus, a zis către el: Zaheu, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Isus: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
Sursa: e-communio.ro