Sfântul Scaun și-a declarat acordul pentru începerea Cauzei de beatificare a fratelui MIHAI NEAMȚU

Pe data de 23 iulie 2018, Congregația pentru Cauzele Sfinților a emis decretul nihil obstatprin care își exprimă acordul pentru începerea Cauzei de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu MIHAI NEAMȚU OSBM.

Miercuri 15 august 2018, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Cardinal LUCIAN, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a publicat Edictul prin care se manifestă în mod public Cererea Părintelui Postulator Cristian Barta, legată de începerea Cauzei și a Anchetei arhieparhiale asupra vieții și virtuților eroice, precum și asupra faimei de sfințenie unită cu faima semnelor ale Slujitorului lui Dumnezeu MIHAI NEAMȚU OSBM.

Fratele MIHAI NEAMȚU s-a născut pe data de 13 octombrie 1924 la Prilog în județul Satu-Mare. După doi ani petrecuți la mănăstirea greco-catolică de la Bixad, din cauza problemelor de sănătate, tânărul MIHAI NEAMȚU revine la casa părintească, unde, în perioada de persecuție a Bisericii Greco-Catolice, a însuflețit o intensă activitate pastorală pentru numeroși credincioși, fiind în permanențâ urmărit de serviciile de Securitate. Casa fratelui MIHAI a devenit astfel reazăm pentru mulți nevoiași, care îl cercetau pe călugărul de la Prilog spre a primi povețe și alinare în nevoile lor trupești și sufletești.

Călugărul MIHAI NEAMȚU OSBM a trecut la Domnul pe 23 iunie 2000.

Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România îi invită pe toți credincioșii să transmită orice fel de informații, documente, scrisori sau scrieri ale Servului lui Dumnezeu, favorabile sau contrare prezentei Cauze, pe adresa:

Cauza MIHAI NEAMȚU

Piața 1848, nr. 11, 515400

BLAJ, jud. ALBA

Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Vai a inizio pagina