Sfânta Liturghie în rit bizantin în Duminica a IX-a după Rusalii 2018 celebrată în Bazilica “San Pietro”

Duminică, 29 iulie 2018, începând cu ora 08:00, Asociația ”Inocențiu Micu Klein” a credincioșilor greco-catolici români din Italia a organizat o celebrare liturgică în Bazilica Sfântul Petru din Vatican.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele Valentin Marcu; răspunsurile au fost date de către credincioșii participanți. Înainte de celebrarea Jertfei Euharistice s-a oferit spațiu pentru mărturisirea păcatelor în Sfântul Sacrament al Spovedaniei.
În cuvântul de învățătură, părintele a vorbit despre importanța de a comunica cu Mântuitorul nostru și de a ne încrede deplin în puterea Sa. Atunci când în viața noastră își fac apariția valurile și furtunile acestei lumi, să nu încetăm să vorbim cu Domnul și să ne încredem profund în Cuvântul Său. Să avem curajul să mergem împotriva “vântului” ce ni se opune în viață întrucât nu suntem singuri: ajunge să avem privirea și credința noastră profund ancorate în Fiul lui Dumnezeu deoarece “totul este cu putință celui ce crede” (Mc. 9, 23), a subliniat părintele.
La sfârșitul celebrării euharistice, părintele Valentin a mulțumit celor prezenți pentru participare, dorindu-le să petreacă concedii și vacanțe plăcute, care să fie încununate atât cu odihna trupului și a minții, cât și cu un program spiritual adecvat, care să întărească raportul de comuniune cu Dumnezeu.

Categoria: 
Vai a inizio pagina