Pastorala Preafericirii Sale Cardinal Lucian la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2017

† Cardinal Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,

Arhiepiscop și Mitropolit

al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,

Arhiepiscop Major

al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,

în deplină comuniune de credinţă

cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioşilor călugări şi călugăriţe,

iubiţilor credincioşi greco-catolici

şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

„Un prunc s-a născut nouă, un fiu s-a dat nouă... înger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5)

Iubiți credincioși,

An de an, de Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, retrăim în credință mângâierea unui fapt minunat: Domnul Se face om și vine la noi ca prunc plăpând, arătându-ne calea pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu. Contemplăm astăzi cel mai mare dar oferit vreodată omenirii, întruparea Fiului. Este împlinirea făgăduinței din veacuri așteptată, deoarece prin Nașterea Fiului lui Dumnezeu primim darul iubirii Tatălui, a unui Tată care ne ştie pe nume şi care se îngrijeşte de fiecare dintre noi, și de asemenea darul Spiritului Sfânt care ne sfințește cu puterea Sa și ne îmbracă din nou cu haina pierdută a Paradisului.

„Pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a coborât din ceruri”. Prin recitarea Simbolului Credinței, ucenicii lui Isus mărturisesc și astăzi taina însăși a creștinismului: Fiul Divin, Logosul lui Dumnezeu „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, S-a întrupat prin lucrarea Spiritului Sfânt în sânul Fecioarei Maria din Nazaret și S-a făcut om. Astfel chipul Dumnezeului celui nevăzut (Coloseni 1, 15) ni se arată, iar omul este reînnoit. Prin Întruparea Cuvântului, Treimea cea Nedespărțită, împreună lucrătoare, vădește ființa intimă a Dumnezeirii: iubire și îndurare infinită. Dumnezeu vine în mijlocul oamenilor, într-un moment precis al istoriei, pentru a ne împărtăși viața Sa: „întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat” (Evrei 4, 15) și spre a ne arăta astfel că adevărata noastră chemare și vocație este de a fi parte a familiei lui Dumnezeu.

Fiul Etern, Cel ce se îmbracă în lumină ca într-o haină (Psalmul 103, 2), ia pentru noi umilul trup omenesc din Preasfânta Fecioară, spre a deveni Fiu al Omului, iar noi putem să ne adresăm Părintelui cu cuvintele Lui, cutezând, fără de osândă, a-L numi: „Tatăl nostru”. Acest Fiu este cu adevărat Mesia, Dumnezeu Mântuitorul, El care de peste 2000 de ani se naște mereu în cei care au primit „înfierea”, îndumnezeindu-i.

Fiul se întrupează spre a împlini, prin ascultare, planul de mântuire adresat omenirii întregi, trimis fiind în lume „să se nască și să crească, să ne mântuiască”. În felul acesta, omul are posibilitatea de a deveni și el din nou, tot prin ascultare, cetățean al Raiului: „Oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă” (Matei 12, 50). Însă în lumea în care trăim astăzi, îmbibată de relativism și de o libertate greșit înțeleasă, ascultarea ce are ca prototip ascultarea Fiului față de Tatăl, apare tot mai greu de urmat. Creșterea violențelor, neliniștea pentru siguranța zilei de mâine, panica în fața necunoscutului, nu deosebește mult oamenii extrem de „conectați” ai mileniului al III-lea, de locuitorii Palestinei din timpul lui Isus. Dependent de tehnologie, tot mai incapabil de autentice raporturi umane, omul contemporan își caută refugiul în diferite forme de surogat, care însă nu fac altceva decât să îi sporească însingurarea.

Dragi credincioși,

Constatăm de multe ori că păcatul, îngrijorările, bolile, nesiguranţa, frica ne fură bucuria. În fața acestora, Nașterea lui Dumnezeu în trup vine să ne învețe din nou calea fericirii, și totodată, ne provoacă să ne deschidem mintea și inima, spre a-L primi pe Pruncul cel Tânăr, singurul care poate da o nouă speranță existenței omului pe pământ. Astăzi ne vestesc îngerii, precum odinioară au vestit păstorilor: „Nu vă temeţi. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Cristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Betleemul, cel în care Cerul a coborât pe pământ este astăzi la porțile sufletelornoastre. Fiul lui Dumnezeu, născându-se într-un grajd sărac, a venit să se sălășluiască la ai săi. Acolo dar și aici, atunci dar și acum și pentru eternitate, Cristos este și rămâne în mijlocul nostru. Fiindcă astăzi, precum în vechime, precum magilor din Răsărit, ni se arată și nouă steaua licărind printre grijile vieţii de zi cu zi.

După mai bine de douăzeci de veacuri, în ziua Sfântă de Crăciun glasurile cristaline ale îngerilor ne vestesc Vestea cea mai Bună pe care omenirea a primit-o vreodată: în cetatea lui David s-a născut Mântuitorul, Mesia cel așteptat, Cristos Domnul, Emanuel (Isaia 7,14). Glasul lor ne cheamă și pe noi pe toți, oameni de bună învoire, creștini, români, să îl primim pe Mesia care se naște sub chipul unui copilaș plăpând, fragil, discret, aproape neobservat de timp și de istorie. De aceea, sărbătoarea Crăciunului a fost și este mereu o provocare. O provocare care poate să smintească, fiindcă arată modul în care Dumnezeu rânduiește lucrurile, atât de diferit de modul în care le vedem noi: El, Stăpânul a toate, se face rob, se lasă atins, se lasă purtat în brațe și ne cheamă să îl primim în casa noastră și în viața noastră.

Peștera străină, rece, devine Rai, fiindcă acolo Dumnezeu este prezent și ia asupra Sa trupul omenirii încărcat de păcate, spre a-l vindeca. Acolo Dumnezeu Cel netrupesc se arată în chip trupesc, transformând trupul oamenilor în veșmânt nepieritor și mântuind astfel omul în întregime. La Betleem – Casa pâinii, Trupul lui Dumnezeu se face pâine, așa cum ne va spune mai apoi în sinagoga din Capernaum: „Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 51). Această făgăduință se va desăvârși în seara Joii mari, când în timpul Cinei celei de Taină cu apostolii, Mântuitorul „luând pâinea, mulțumind, a frânt-o și le-a dat-o lor zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19).

Papa emerit Benedict al XVI-lea, la celebrarea Sfintei Liturghii cu ocazia începutului pontificatului său spunea: „Cristos nu ne ia nimic, ci ne dăruiește totul”. Această libertate o cerem de la Domnul acum de Crăciun, când sufletele noastre se deschid spre speranța adusă de Pruncul înfășat în iesle. Să îl lăsăm așadar pe Pruncul Divin să intre în casele noastre, în orașele și familiile noastre, în fiecare colț al sufletului nostru. Fiindcă ceea ce a început la Betleem trebuie să continue în sufletul fiecăruia dintre noi.

Iubiți fii sufletești,

Împreună cu magii care nu s-au întrebat „dacă”, ci doar „unde”, să intrăm și noi în staulul din Betleem, spre a-L contempla în această noapte sfântă pe Cuvântul lui Dumnezeu făcut pâine pentru viața lumii, și care ne însoțește pe drumurile primejdioase ale istoriei. Însă astăzi nu mai alergăm către ieslea Betleemului din Galileea, așa cum au făcut păstorii, pentru a vedea „Pruncul culcat în iesle” (Luca 2, 16), ci îl găsim pe Isus la Sfânta Liturghie, în bisericuțele noastre, sau în capelele improvizate și în sălile de clasă unde și astăzi celebrăm Jertfa cea Divină, în dorul de a-L primi în sufletul nostru pe Mesia, Mântuitorul lumii. Acolo ne așteaptă Sfântul Iosif și Maica Preacurată, cea dintâi care a crezut. Lor și celorlalți martori sfinți ai Nașterii lui Mesia de-a lungul celor două milenii, să le cerem darul să îl recunoaștem mereu în Pruncul înfășat pe Mesia Cel vestit de prooroci spre a aduce tuturor speranță și pace. Fie ca Mântuitorul Cristos să transforme sufletele noastre și Biserica din România în glie roditoare pentru desăvârșirea spirituală a tuturor oamenilor de bunăvoire, în conștiința comună de a fi „familia lui Dumnezeu” chemată să mărturisească dragoste, vindecare și înnoire poporului nostru de pretutindeni. Precum afirma Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea pe data de 12 mai 1999 rememorând vizita apostolică din țara noastră: „Cinste ţie, Biserică a lui Dumnezeu care eşti în România! Mult ai suferit pentru Adevăr, iar Adevărul te-a făcut liberă!”. Viaţa noastră se îndreaptă spre Crăciunul cel Mare, așteptând revenirea Domnului: Maranatha!

Sub privirea iubitoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împreună cu păstorii și cu magii, îngenunchem și ne închinăm și noi cu credință mare: avem nevoie de Tine, Isuse Răscumpărătorule! Vino și rămâi cu noi, Doamne! Vino în lumea de lacrimi plină, cu adevărul Tău, cu iubirea și cu pacea Ta.

Împreună cu Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Preasfinția Sa Claudiu, Vă dorim sărbători binecuvântate, cu pace și bucurii de la Pruncul dumnezeiesc.

Cu binecuvântări arhierești,

† Cardinal Lucian

Arhiepiscop și Mitropolit

Arhiepiscop Major

Dată în Blaj,

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos

Anul Domnului 2017
Sursa: bru.ro