Reculegeri spirituale la Roma

Continuând tradiția anilor precedenți, pentru o mai bună pregătire și trăire spirituală în Postul Nașterii Domnului nostru, Asociația “Inocențiu Micu-Klein” a credincioșilor greco-catolici români din Italia, a organizat, în perioada 25-26 noiembrie 2017, două zile de reculegeri spirituale. Locația a fost “Casa di Esercizi Spirituali Nostra Madre della Misericordia”, din Roma. Meditațiile au fost ținute de P. Sebastian Benchea (O. Carm.).
În prima meditație, din seara zilei de 25 noiembrie, P. Sebastian a supus atenției celor prezenți două argumente: pe de o parte, postul, iar pe de altă parte, credința, subliniind printre altele că credința este un dar, iar în post suntem chemați să descoperim cine suntem, nefiind postul pe care-l ținem, ci atitudinea noastră față de Dumnezeu, ceea ce ne duce la mântuire.
După servirea cinei, programul a continuat cu celebrarea Binecuvântării Euharistice. Colocviile și mărturisirile au încheiat prima seara a reculegerilor spirituale.
Progamul zilei de duminică, 26 noiembrie, a început cu rugăciunea de dimineață. După micul dejun, rugăciunea Sfântului Rozar a îmbogățit itinerarul spiritual al partecipanților.
În cea de-a doua meditație, P. Sebastian a vorbit celor prezenți despre viața spirituală a credinciosului, mai exact despre formarea și creșterea treptată, despre metodele, formele de creștere și întărire spirituală.
Meditația a fost urmată de celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Predica a fost ținută de P. Valentin. În cuvântul de învățătură, părintele a îndemnat pe cei prezenți să se “îmbrace în dragoste” (cf. Col 3, 14), îmbogățindu-se în “Cuvântul lui Hristos” (cf. Col 3, 16). “Să fim dispuși să-L urmăm pe Dumnezeu, chiar dacă ar presupune “să dărâmăm” anumite “scheme”, anumite “fundamente”, pe care ne-am construit viața. Să avem mereu încredere în Dumnezeu, căutând întâi Împărăția Sa”, a subliniat printre altele părintele.
După momentul de comuniune al servirii prânzului, P. Sebastian a ținut ultima meditație din programul reculegerilor. Continuând argumentul vieții spirituale, părintele a evidențiat importanța de a avea un bun părinte spiritual, unul dintre elementele fundamentale ale creșterii spirituale. Părintele Sebastian a prezentat celor prezenți si diferența dintre confesor și părinte spiritual. Pentru o mai bună viață spirituală, e nevoie, asemenea sportivilor, să ne “antrenăm” mereu, să avem un program spiritual.
Mulțumim Domnului pentru momentele de har, liniște, bucurie și întărire spirituală, trăite în cele două zile de reculegeri.
Un gând aparte, de recunoștință și mulțumire, se îndreaptă către P. Sebastian Benchea care a predicat celor prezenți într-un mod atât de coerent și profund.
Biroul de Presă
Foto: Irina Danciu și Floare Visca

Categoria: 
Vai a inizio pagina