SĂRACI DE BOGĂȚIA NOASTRĂ: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXVI-a după Rusalii

(Duminica bogatului căruia i-a rodit țarina)

Luna aceasta, noiembrie, ne pune în fața ochilor trei oameni bogați: cel la poarta căruia stă Lazăr, cel de astăzi și tânărul bogat pe care îl vom vedea peste puțină vreme întrebându-l pe Isus ce să facă pentru a moșteni viața veșnică. În toate cele trei exemple, Cuvântul lui Dumnezeu ne deschide perspectiva vieții veșnice, încercând să ne elibereze din viziunea îngustă a acestei lumi, de care de multe ori suntem copleșiți, devenind astfel robi.

Viața trupească și cea spirituală se împletesc încotinuu și fiecare moment pe care îl trăim, zidește sau distruge ceva. Noi vedem doar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Isus în schimb ne invită să pornim de la ceea ce vedem și să ajungem la ceea ce putem percepe doar cu ochii credinței. Bogatul de astăzi vede hambarele și zidește apoi distruge și din nou zidește ceea ce lui i se pare un viitor fericit. Deoarece îi lipsește perspectiva divină, cea a vieții veșnice, zidurile se ridică însă în jurul lui, ca o temniță, izolându-l și de aproapele și de Dumnezeu.

Unde greșesc toți acești bogați? În primul rând în maniera autistă de a trata viața, izolându-se în relativa bunăstare pe care o dobândesc. Invitația pe care Dumnezeu ne-o adresează de a intra în comuniune cu El și cu ceilalți oameni nu face apel nici la bune maniere, nici la niște reguli de respectat, ci la realitate. Este un adevăr, neinterpretabil, faptul că viața aceasta e limitată. E un dat de fapt punctul terminus cu care moartea însemnează viața noastră a tuturor, dincolo de care nu vom putea lua nimic cu noi din această viață. Și atunci Dumnezeu, în Isus Cristos ne oferă soluția: ne dă posibilitatea de a transforma la un schimb extrem de avantajos bogățiile acestei lumi în bogății veșnice. Ne dă cheia ce deschide porțile autismului ce pe toți ne ispitește, dăruindu-ne frați și surori, cu care să parcurgem împreună drumul spre veșnicie, pe urmele Fiului lui Dumnezeu. Rămâne însă la latitudinea noastră să acceptăm sau nu oferta de libertate a Creatorului. Este în fond o chestiune de încredere și aici se joacă libertatea noastră. Putem să ne punem încrederea în bogățiile noastre încercând să prelungim cât mai mult cu putință timpul acordat, asemenea copiilor care încearcă să prelungească timpul vacanțelor. Rezultatul va fi cam același... Și eticheta pe care Dumnezeu ne-o va atribui, "nebunule", va fi pe măsură. Cum altfel s-ar putea numi un om care are la dispoziție o corabie și un întreg echipaj gata să-l ajute, dar care în schimb alege să pornească în larg de unul singur, agățat de un fir de pai?

Nu găsesc o mai bună încheiere decât cea a evangheliei: "Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu". Amin

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Lc 12,16-21

In vremea aceea, le-a spus lor Isus această pildă: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Sursa: e-communio.ro