(Duminica Învierii fiului văduvei din Nain)
De-a lungul vieții sale cu noi, Isus face multe minuni. Atunci când învinge boli incurabile, ca și lepra, sau când dăruiește lumina unor ochi ce n-au văzut niciodată soarele, lumea este în extaz fiindcă înțelege că Dumnezeu, așa cum spune Evanghelia de astăzi, vizitează pe poporul Său. Cu atât mai mult atunci când este vorba nu de o vindecare, ci de o înviere din morți. Oricât am fi de mișcați de vindecări sau de semne ce ies din cadrul nostru natural, în momentul în care în discuție nu mai este o neputință oarecare ci însăși moartea, este atins punctul culminant al problemelor și al întrebărilor noastre existențiale.
Isus manifestă și în evanghelia de astăzi puterea Sa asupra morții. Însă oricât de mare ar fi semnul învierii fiului văduvei din Nain, sau a lui Lazăr, sau a fiicei lui Iair, suntem doar la primul nivel de revelație. Toți aceștia, și alții împreună cu ei s-au sculat din morți însă și Lazar și tânărul de astăzi și fiica lui Iair se vor întoarce la un moment dat în sicriele și mormintele din care au fost luați. Adevărata revoluție a timpului și a existenței umane va fi nu întârzierea morții, ci biruința totală asupra ei, momentul în care Fiul lui Dumnezeu va intra în mormânt și va învinge moartea la ea acasă.
Toată lumea se zbate astăzi să trăiască cât mai mult timp cu putință și toți sunt dispuși la sacrificii extraordinare. Dispuși să meargă până la capătul pământului pentru un ingredient sau o rețetă extravagantă. Dispuși să se supună la operații și la eforturi extreme. Dispuși sa plătească sume exorbitante pentru ca 10 ani ascunși în umbra unui rid să dispară în acul unei siringi.
În mod paradoxal, dacă propui acelorași oameni o rețetă simplă și un regim ușor, care să-i ajute nu să trăiască mai mult, ci să trăiască veșnic, reacția este una de Homo stultus. Și îți vine aproape să dai credit teoriei că omul se trage din maimuță ... Aude de un regim nu de fiecare zi, ci măcar de vinerea și asta pare ceva de neacceptat! I se cere sa fie mai bun, mai Om și ... libertatea pare să-i fie grav încălcată! I se oferă o Pâine și o Băutură dătătoare de viață veșnică și lui îi vin în minte cepele Egiptului.
Să citim de aceea cu mare atenție semnele mari și minunate pe care Isus le face în Evanghelie. Să ne aducem aminte însă că ele ne trimit înspre infinitele semne aparent banale din viața noastră ce ne vorbesc despre iubirea și despre chemarea cu care ne învrednicește Dumnezeu. Născuți din nimic și chemați să împărățim pe vecie împreună cu Cristos!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 7,11-16
În vremea aceea, S-a dus Isus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi dădeau mărire lui Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
Sursa: e-communio.ro